Scurtă lecţie de limbă engleză

"It had much of glamour might
To make a lady seem a knight."

În cadrul transhumanţei mele zilnice de-acasă către muncă (adică de la Universitate la Unirii), trec pe lângă câteva chioşcuri de ziare pe care tronează o splendidă reclamă la revista Glamour, ediţia de România. Revista s-a lansat în toamna anului trecut şi bănuiesc că persoanele cărora chiar le pasă de astfel de reviste ştiau de existenţa ei, iar afişul e destul de draguţ realizat, culori vii, o gagicuţă simpatică (nu foarte frumoasă, dar suficient cât să atragă privirea şi să te şi poţi identifica cu ea sau spera la ea). Toate bune şi frumoase până acum, dar dintr-odată te loveşte sloganul: "Glamour. Adevărată, la fel ca tine!".

La prima vedere este un slogan standard (numele revistei plus o frază "catchy" care să atragă un anumit public ţintă) şi fiecare propoziţie luată separat este în regulă, dar alăturarea lor produce (cel puţin în cazul meu) un efect ilar. De ce? Din cauza a ceea ce înseamnă glamour în limba engleză.

Dacă facem o căutare rapidă cu prietenul omului Google, vom afla că glamour are mai multe sensuri în limba engleză contemporană. Pe scurt, cuvântul înseamnă frumuseţe care atrage, şarm (de obicei cu sex-appeal) sau strălucire. Tinând cont de tema revistei putem merge mai departe şi să considerăm că termul este preluat din lumea modeling-ului şi înseamnă că modelul este "actorul" principal şi nu vreun produs pe care îl promovează (desigur pentru asta machiajul şi luminile, care sunt şi ele "adevărate" fiind nişte secreţii naturale ale modelului, trebuie aranjate corespunzător).

Daaaar, cuvântul are în literatură (nu, revistele nu intră la categoria literatură) şi un alt înţeles. Înseamnă (conform Webster's Revised Unabridged Dictionary (1913)): o vrajă care afecteză ochiul şi face lucrurile să apară altfel decât sunt în realitate. Deci şi prin urmare "Adevărată, ca şi tine!".

Încercând să mă prind ce anume era în capul celui care a inventat sloganul am ajuns la concluzia că una din următoarele trebuie să fie adevărată:

1. Creatorul nu stăpâneşte foarte bine limba engleză (sau a învăţat-o de la televizor urmărind "Tânăr şi neliniştit") şi nu ştie ce înseamnă glamour sau pur şi simplu a tradus prost (cuvânt cu cuvânt) propoziţia din altă limbă.
   
2. Cel ce a creat sloganul are un simţ al umorului foarte ascuţit şi a reuşit să se întreacă pe sine şi să îşi bată pur şi simplu joc de întreg target-ul revistei.
   
3. Agenţia sau colectivul revistei sunt convinşi că mare majoritate care va cumpăra revista habar nu vor avea de ceea ce înseamnă glamour (cine naiba o fi Sir Walter Scott, cel de la care am preluat motto-ul postului?), aşă că îi doare la bască de cei câţiva care se vor face (şi mai mult) mişto de revista lor.
   

Mie îmi place să îmi spun ca varianta doi este cea adevărată şi că nu ne îndreptăm cu paşi mari către o cretinizare completă atât a consumatorului cât şi a Advertising-ului în general.

Scheleţii din Dulapi

"All secrets are deep. All secrets become dark.
That's in the nature of secrets."

La provocare Ralucăi am decis să fac şi eu o listă cu scheleţii din dulapul meu aka "Secretele Mele Mai-Mult-Sau-Mai-Puţin-Întunecate"^®. Aşa că, fără prea multă vorbărie, iată lista mea:

1. De curând, de pe 4 decembrie, mi-am luat maşină şi am început să terorizez Bucureştiul, mai ales zona centrală, şi splendidul şi iubitul meu oraş natal, Constanţa. Aşa se face că, mergând cu nişte prieteni la cumpărături pentru petrecerea de revelion, am reuşit să pocnesc în parcarea Realului din Constanţa un ditamai Hummer-ul. Evident că tancul nu a păţit nimic (surprinzător nici Clio-ul meu nu a păţit nimic) şi că era vina ăluia că mă blocase în parcare, dar sincer ar ajuta dacă senzorul meu de parcare ar funcţiona mereu pe sistemul "Piu-Piu-Trosc". Problema e că uneori merge pe sistemul invers "Trosc-Piu-Piu" (fapt pe care îl poate atesta şi unul din stâlpii de lângă apartamentul alor mei).


2. Încă de prin liceu am visat să călătoresc şi să văd cât mai mult din ce are lumea de oferit. "Problema" este că nu mă simt mulţumit de o excursie de 2 săptămâni în care să fac un fel de maraton (19 ore vizitat, 1 oră masă+toaletă, 4 ore somn) prin oraşul/zona respectivă. Ca să mă simt satisfăcut ar trebui să locuiesc acolo 6 luni ca să pot cu adevărat cunoaşte locul, care de obicei e mai mult decât cutiile de piatră şi sticlă sau chelnerii şi ghizii cu care intri in contact. Ţinând cont ca momentan lucrez într-o multinatională, sper ca la sfârşitul facultăţii să pot pune în aplicare "Planul". Om trăi şi om vedea.


3. Îmi plac copiii, şi nu în modul pe care îl vor sugera marea majoritate a prietenilor mei de sex masculin de când s-a întâmplat ca una din prietenele mele să aibă sub 18 ani, şi îmi dorect câţiva (o echipă de fotbal ar fi ok, dar bănuiesc că nu va colabora nimeni cu mine pentru atingerea acestui scop nobil). Mai mult decât atât, nu m-ar deranja să mai împrumut şi de pe la prieteni câţiva, măcar aşa aş avea şi eu cu cine să mă joc, să mă duc la filme de desene animate şi nu s-ar mai uita ciudat vânzătoarea de la McDonalds când îmi iau Happy Mealuri :D.


4. Nu pot spune că gusturile mele literale s-au schimbat foarte mult în ultima perioadă, adică tot la Fantasy/SF am rămas. În schimb am început să mă concentrez pe ceea ce lumea numeşte teen literature, gen Artemis Fowl sau Song of the Lioness. E adevărat că nu se compară cu Dune sau Lord of the Rings, dar uneori, mai ales când mă întorc după o zi de 16 ore (muncă + facultate), nu prea am chef de implicaţii filozofice, subtile paralele cu lumea reală sau experimente social-religioase. Aşa că intriga simpluţă şi volumul mare de acţiune/romance din cărţile de genul ăsta sunt exact ce a recomandat doctorul.


5. Se ştie că fiecare dintre noi are mai mulţi sau mai puţini pitici pe creier (sau păsărele organizate în stoluri). Piticii mei sunt însă ceva mai organizaţi şi au un Parlament unicameral care e mereu în sesiune. Evident că există diverse grupări de interese în acest Legislativ şi, de obicei, nu cad de acord în nicio privinţă. Totuşi, există un lucru cu care toţi sunt de acord: "Orice lucru legat de îngrijirea diverselor podoabe capilare este o pierdere acută de vreme". Nu mă întelegeţi greşit, asta nu înseamnă că nu mă rad/tund niciodată. Numai că, de cele mai multe ori, a se citi dacă nu există nicio femeie (mama sau prietena) să mă bată la cap, tind să tot amân aceste groaznice chinuri. Unor oameni nu le place peştele, mie nu îmi place să ma rad/tund (oricum o sa crească la loc, nu?).

Sunt sigur că multă lume s-ar fi aşteptat la nişte poveşti amuzante cu gagici/minore/surori şi altele, dar aici era vorba de scheleţii din dulap şi nu de cei care se folosesc la predat cursuri pe la Medicină (există şanse destul de mari să fiu "acel" Victor din poveştile de groază spuse la focul de tabară :D).